Putine si sincere.

Pare fragila... la trup, la voce, la suflet. Ti-e teama parca sa nu o ranesti, sa nu o superi, sa nu dispara si sa ia cu ea toate orele in cate i te-ai plans, toate zambetele si visele nebune gandite impreuna.
O stii de mult ii stii vocea, copilul din ea, visele. Daca ramane, ai tras lozul prieteniei.
Ea nu iti cerseste atentia, nu se plange decat catusi de putin, cum ii sta bine oricarei fete cu o viata, a ei si nu a altora (atentie amatoarelor de cleveteala) si te asculta chiar de ii spui mereu aceleasi lucruri. Ea isi pune, ca si tine, sufletul pe tava si spera ca si tine, ca nu ii va fi manjit de nascociri si venin izvorat din invidie si neincredere in sine (repet, aviz acelor "prietene" imbracate  in ipocrizie, care cred ca daca taci, nu le cunosti adevarata gandire).
O vezi mai rar sau mai des, parca a trecut o zi. Nu ai nevoie de multe cuvinte si ti-e drag sa vezi ca si in tacere, te intelege perfect. Fericirea ei te linisteste si pe tine si dupa o coversatie grozava (chiar si doar la telefon) te simti mai bine. Te lupti iar cu monstrii aia pe care ii intalnesti zilnic, dar acum par mai mici si mai usor de invins.
Daca ai astfel de prieteni, sunt slabe sanse sa ii meriti. :) Pentru ca sigur regreti ca nu ii vezi mai des, sau ca uneori esti prea ocupat de ale tale, ca sa te rafuiesti si cu demonii lor. Dar poate cineva chiar te iubeste si s-a gandit sa iti daruiasca ingeri.

Si da, le ai si tu in suflet. La mine este fata cu care ma certam pe tricicleta cand aveam trei
 ani, A., prietena cu care imi impart optimismul, I., colega cu care mi-am petrecut anii in aceeasi banca, M., cea care te-a intarit sa fii libera, G.,  sau copila pe care iti doresti cu orice pret, sa o strangi in brate la propria-i nunta, I.. ღ