Copiii nostri nu ne apartin

"Un parinte nu va putea nici sa planga lacrimile copiilor sai si nici sa le rada bucuria."(Ioan Gyuri Pascu)
Sa ai un copil este un dar, el nu iti apartine. Traiesc ani in casa noastra si o viata in sufletul nostru. Insa copiii nostri nu ne apartin, ei sunt liberi, independenti; le dam viata, dar au propria lor viata. Nu noi in cream. Ei nu vin sa repare greselile noastre, sa vindece ranile noastre si nici sa traiasca in locul nostru.
Au trairile lor, amintirile lor, prietenii lor... Trebuie sa respectam asta, indiferent daca au cateva luni, cativa ani sau o viata intreaga.

“Copiii vostri nu sunt ai vostri.
Sunt fii si fiice ale Vietii care tanjeste chiar dupa ea insasi.
Ei vin prin voi, dar nu din voi, si chiar de sunt cu voi, ei nu va apartin.
Le puteti darui dragostea voastra, dar nu si gandul vostru.
Caci ei au propriul lor gand.
Le puteti gazdui trupurile, dar nu si sufletele,
Caci sufletele lor sunt gazduite in casa zilei care va sa vie, pe care voi nici chiar in vis nu o puteti cunoaste.
Va puteti stradui sa fiti ca ei, dar sa nu cautati a-i face pe ei asemeni voua.
Caci viata nu merge inapoi si nici nu se impotmoleste in ziua ce a trecut.
Voi sunteti arcuri, iar ei sagetile insufletite pe care le trimiteti inainte.
Arcasul ocheste tinta in nemarginire si va inconvoaie cu puterea sa pentru ca ale Lui sageti sa zboare cu iuteala in departari.
Cu bucurie lasati mana Arcasului sa va-nconvoaie,
Caci asa cum El iubeste sageata zburatoare, la fel iubeste arcul care il asculta.”

Kahlil Gibran, poet si filosof libanez